loading...
Se afișează postările cu eticheta Alergie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alergie. Afișați toate postările

miercuri, 15 aprilie 2015

Alergie la pisici: simptome si tratamente



Alergiile sunt reactiile sistemului imunitar la actiunea unor microbi sau a unor substante straine cu care o persoana vine in contact cel mai adesea pe cale respiratorie sau digestiva. Conform studiilor, aproximativ 10% din populatie prezinta simptome provocate de alergeni ai animalelor de companie. 

                   
 
Alergia la pisici, provocata de saliva, urina sau firele lor de par prezinta simptomele similare cu cele ale oricarei alergii. Daca ai fost in preajma unei pisici, iar apoi ai remarcat cateva dintre urmatoarele semne, atunci este cazul sa renunti la aceasta companie: tuse, respiratie suieratoare, mancarimi la nivelul pielii si al ochilor, congestie nazala, umflarea ochilor, durere in gat. Mai mult decat atat, in cazuri extreme de alergii cronice, pot aparea umflarea mainilor si a picioarelor, inflamatia pielii in caz de zgarieturi sau respiratie dificila.

Cauzele alergiei la pisici

Alergia la pisici poate fi cauzata de unul dintre cei cinci alergeni prezenti intr-o astfel de felina. Ea secreta diverse proteine si alti compusi organici la care o persoana poate face o alergie. Doi dintre cei mai importanti alergeni sunt secretati de glandele sebacee ale pisicii si de saliva. Parul este principalul vinovat de alergii, deoarece pisica se ingrijeste mare parte din zi, lingandu-si blanita si pielea, locul in care sunt prezente glandele sebacee. De asemenea, urina este daunatoare persoanelor sensibile, pentru ca ea contine albumina care, prezenta in aer, provoaca alergii.

Simptomele alergiei la pisici

La un adult, simptomele alergiei la pisici sunt cele obisnuite pentru orice fel de alergie, fiind afectate urmatoarele parti ale corpului:
- nasul: stranut, mancarimi, scurgeri nazale abundente sau, dimpotriva, nas infundat
- ochii: roseata, mancarimi
- gatul: inflamare, tuse, sunete neplacute, durere
- plamanii: astm, respiratie suieratoare
- pielea: eruptii, urticarie, iritatii, roseata
Copiii alergici la pisici pot dezvolta reactii foarte severe la prezenta felinei, incepand cu astmul. Respiratia este tot mai dificila, iar pe piele apar eruptii, acesta fiind modul prin care organismul incearca sa se protejeze de patrunderea alergenilor. 

In cazul in care tu sau copilul dezvoltati o alergie la pisica, cei mai multi medici va vor recomanda sa gasiti o noua casa pentru animalut. Chiar si asa, dupa mutarea pisicii, alergenii vor ramane in casa pentru inca sase luni. Pentru a va proteja, va fi nevoie de o curatenie si mai atenta si de ingrijire suplimentara. 

Daca esti interesata sa iti achizitionezi o pisica, dar esti o persoana sensibila la factorii din jurul tau, atunci ar fi bine sa te testezi inainte. Poti face acest lucru fie luand contact direct cu o pisica, fie la medic. Aici ti se va face un test de piele cu diferitii alergeni ai pisicii sau un test de sange de specialitate.

Tratarea alergiei la pisici

In cazul in care nu stiai ca esti alergica la pisici si ai intrat in contact cu una, moment in care ai dezvoltat o alergie, masura imediata este tratarea cu antihistaminice fie pe cale orala, fie pe cale intravenoasa. Exista, de asemenea, spray-uri nazale si picaturi pentru ochi, care iti pot fi de folos in functie de simptomele care apar. 

In caz ca este nevoie, poti apela chiar la medicamente pentru probleme respiratorii mai grave, cum ar fi atacul de astm. 

Partea cea mai importanta a tratamentului este sa nu mai pastrezi pisica, deoarece aceasta alergie poate cauza daune pe termen lung - probleme cu respiratia si dezvoltarea imunitatii la medicamente specifice acestei probleme. 

Daca vrei, totusi, sa pastrezi pisica, in cazul unei alergii mai putin grave, atunci este foarte important sa pastrezi casa curata. Spala-te pe maini de fiecare adta cand atingi felina, evita covoarele si mobilierul care nu pot fi spalate in mod regulat, foloseste un aspirator de calitate care sa ajunga in colturile greu accesibile. 

Spala si curata pisica in mod regulat, nu o lasa sa stea in camera ta sau in pat si, pe cat posibil, tine litiera in afara casei, eventual pe balcon. Castreaza-ti pisica, asa incat sa nu mai naparleasca atat de mult. Animalele de companie ocupa un loc special in casele si in inimile noastre, dar uneori ele pot provoca si disconfort. Alergia lapisici poate fi un obstacol in mentinerea sanatatii, asa ca daca observi vreunul dintre simptome in prezenta animalutului, ar fi bine sa iei masurile potrivite de protectie si de igiena. In cazul in care mergi in vizita la prieteni care au pisici, pune-ti in geanta cateva antihistaminice si spala-te des pe maini.